Apa de calitate a fost întotdeauna un component esențial al unei experiențe culinare excelente atât pentru consumatori, cât și pentru localuri. Furnizarea soluțiilor de apă cu cea mai înaltă calitate din punct de vedere estetic, dar și al gustului și funcționalitățiii, au stat la baza acestei viziuni și, în cele din urmă, a alimentat nașterea brandului.
Această viziune, alături de cererea tot mai mare din partea consumatorilor, a fost imboldul ca Purezza să găsească o cale către o alternativă simplă, modernă și care oferă un gust bun, față de apa îmbuteliată în recipiente de unică folosință. Astfel s-a ajuns la furnizarea unor soluții premium de distribuire care au permis localurilor să utilizeze propria lor sursă de apă, gata de oferit clienților lor. Cele mai moderne tehnologii sunt folosite pentru a furniza apă rece, carbogazoasă sau plată sau la temperatura camerei, care este mai sănătoasă, mai curată, mai avantajoasă și mai responsabilă din puncte de vedere social decât metodele tradiționale.
Multe localuri continuă totuși să folosească aprovizionarea cu apă îmbuteliată tradițional, în recipiente individuale, fără să se gândească la faptul că este un serviciu costisitor, ineficient, dăunător mediului și care nu îndeplinește dorințele clienților. Pe măsură ce consumatorii refuză apa îmbuteliată în recipiente individuale nesustenabile, apă sănătoasă, proaspăt distribuită devine rapid alternativa perfectă care redefinește comportamentul consumatorilor.
Motivați să stabilim standarde noi și să ne provocăm să oferim experiențe inovatoare pentru clienții noștri și clienții lor, suntem dedicați inovației continue a produselor pentru a produce apă plată și carbogazoasă de înaltă calitate, cu gust excelent. Acest lucru este completat de viziunea noastră de a conduce mișcarea pentru eliminarea recipientelor de unică folosință din lanțul de aprovizionare global al ospitalității.
Numele "Purezza" a fost inspirat de tradiția și valorile calității și artei care reprezintă puritatea, simplitatea și eleganța designului italian. Inspirat de valorile italiene tradiționale și sofisticate, acest nume evocă senzația de claritate și autenticitate, accentuând experiența plăcută a consumului de apă proaspătă.
În ultimii ani, Purezza a cunoscut o creștere spectaculoasă și acum este disponibilă în mii de locații din Europa, America de Nord, America de Sud și Australia, cu sute de noi locații care se alătură în fiecare săptămână.
Purezza a fost concepută pentru a oferi o alternativă simplă, contemporană, cu un gust excelent la apa de masă și îmbuteliată, prin furnizarea de soluții de distribuire premium care permit locațiilor să utilizeze propria sursă de aprovizionare cu apă din surse locale pentru a o oferi clienților. Purezza nu numai că furnizează cea mai înaltă calitate estetică, gustativă și funcțională, dar folosește și cele mai noi tehnologii pentru a se asigura că oferta este mai sănătoasă, mai curată, mai valoroasă și mai responsabilă din punct de vedere social decât metodele tradiționale.
Acest sistem complet este oferit exclusiv industriei ospitalității (HoReCa), iar apa proaspăt distribuită poate fi servită drept apă carbogazificată, plată, la temperatură ambientală sau răcită, în sticle de servire Purezza personalizate.
A fi principalul furnizor de soluții inovatoare de distribuire a apei pentru industria HoReCa la nivel global.
De a furniza industriei HoReCa apă plată premium, cu un gust deosebit, prin produse de înaltă calitate și, astfel, de a promova sustenabilitatea și experiențe pozitive ale clienților.